Inchinarea “Casei Pestera”
Publicat de boreal2007 pe iulie 31, 2011
Zaresc de-acum Bucegii frumosi ca o iubita
Care-si inalta mandra fruntea impodobita.
Priviti cum se ridica al muntilor lant mare
Ce-mi umple bietul suflet de-atata ‘nduiosare
Placeri de odinioara voi nu veti mai putea
Sa-mi mai atrageti pasii prin locurile trecute,
De-acuma si Parisul imi pare fara rost
Pe langa maretia din micul adapost.
Coliba ‘ncantatoare, eu te revad gratioasa
Cu muntii tai inalti, priveliste frumoasa.
Acolo Butmaloiu strengarii-si potoleste
Si dulcea Aurica pe cei ce vin serveste
Cu-atata indemanare de nu se poate spune,
Acolo sus pe varfuri coliba-i o minune
Si ochi-mi fermecat au strans cu lacomie
Flori, cer, soare si stele din dulcea Romanie.
Copii ce-aceste minuni acuma stapaniti
Voiosi in acest loc mereu sa reveniti.
S’atunci cand oboseala e aproape sa va’nvinga
Porniti tot inainte si sa nu disperati
Ca’n splendidul adapost “Casa Pestera” odihna voi aflati.
Ioseph Fantin, industrias din Paris
Traducere de Noreta Stratulativ
Nota: Dl. Ioseph Fantin, industrias din Paris, venind cu afaceri in Romania in Septembrie 1925, a voit sa cunoasca si Carpatii, fiind un entuziast al muntilor. A vizitat deci Bucegii, petrecand 4 nopti la “Casa Pestera” (16-20 septembrie 1925), unde a fost mai mult decat multumit de gazduire. Ca urmare a multumirei sale, intors la Paris a trimis asociatiei (Turing-Clubul Romaniei) alaturata oda, cu rugamintea de a fi publicata, de va fi posibil.
“Spicuiri din registrul anului 1925” (Casa Pestera)
Fragment preluat din “Al doilea anuar al Bucegilor”, aparut sub egida Turing-Clubului Romaniei, Sectia Alpina a Bucegilor – 1927
veteranul1 spus
Multumim pentru aducerea in memoria noastra a acestei frumoase poezii.
mmordean spus
O epocă.
Cu ale ei.
Îmi vine brusc în minte, la o cercetare a cum or arăta poeziile echivalente anului 2011. Din start am sentimentul că lumea mai şcolită le-a abandonat, dar în rest se mai practică – producţiile ultimilor suprinzînd neavizaţii din categoria ‘adversă’.
Şi-ajung iar la România profundă, prezentă de două ori, prin monumente fie şi de dimensiune medie, la Verdeaţa Văii Albe.
Crucea, exact în poieniţă, respectiv plama memorială a lui Tomuleţ. La ultima m-am uitat şi în ultima sîmbătă, dar cu cît o fac mai mult cu atîăt îmi scapă logica ei.
mmordean spus
Cristi, am început să împart lumea – ca stil de relatare – în Ordeni şi Mititeni. După cum e văzută realitatea. Cred că eşti în categoria lui nea Dinu. Mai exact nu reproduci realitatea, ci partea ei frumoasă (care totodată poate fi acuzată de falsitate – nu curgeau rîuri de miere la Casa Peştera).
Rău ca-ntotdeauna subsemnatu’!
boreal2007 spus
Salutare,
Mircea, ei bine, da, nu am caderea si nici priceperea (cel putin nu acum) de a pune in balanta aspectele negative ale unui precursor sau ale unei epoci. Pot sa-mi dau cu parerea despre latura mai putin placuta a unui Michai Gold (Haret), despre conflictul Cristea-Baticu sau despre neantelegerile din C.A.R., dar nu nu sunt convins ca acest lucru ar reflecta catusi de putin realitatea si nu ar deforma-o mai mult.
Prin urmare, ma limitez la spicuirea partilor pozitive din trecutul asociatiilor turistice montane si pe ideea ca acestea merita mai multa atentie in promovarea pasiunii ce ne leaga in randul semenilor nostri.
Pe de alta parte, inteleg atitudinea ta si nu o iau ca pe o rautate, chiar daca-mi lasi impresia ca tu simti o deosebita placere in a relata si a readuce in atentia obstii momentele mai putin “inspirate” din viata celor care, hai sa zicem, si-au facut un nume printre iubitorii de munte.
Toate cele bune,
Cristi
Mircea O. spus
M-am gîndit şi eu la acest aspect. Cred totuşi că cel mai rău mă irită omul ce încearcă să mă ducă cu preşul.
Hai să-ţi dau un exemplu. La Beldie nu m-aş înghesui la subliniat unele înclinaţii ale acestuia.
Nici la un Ion Manof.
Dar mă irită cînd vine nea B. şi tratează dispreţuitor că tînărul de lîngă el mai trage din ţigară. Or asta făcea şi B., la aceeaşi vîrstă! Ori reproşează mîzgăliturile infantile ale cuiva pe o carte, dar procedează şi el la fel, la Biblioteca Academiei chiar.
Pe de altă parte, cu sau fără răutatea mea, tabăra “ta” ar fi în stare să scrie de bine un Vasile Marinescu, “Ce băiat de treabă era el şi ce bascheţi avea!”
Hai să-ţi dau un exemplu de ce-s buni vidanjorii ca mine…
http://mirceaordean.blogspot.com/2011/09/istorie-mers-pe-munte-incredere-in.html
şi altele pe acolo.
Totodată, dacă inşi răi ca mine sau Baticu nu zdruncinau lucrurile, nu ai mai fi scris azi despre disputa Cristea-Baticu ori neînţelegerile din CAR, ci poveştile dulcele din lucrările anilor 1976-79. Am dreptate?
Mircea O. spus
Apropo de bibliografia dată de tine mai sus, din Anuare Bucegi…
Nu te supăra, dar multă lume ia pe nemestecate ce e acolo, fără să bănuiască faptul că M. Haret le aranja din birou ce nu s-a pomenit… Eu am mari bănuieli că articolul lui Jacqueline Salles e scris de MH, după cum va fi intervenit masiv în rîndurile lui Mircea Chernbach despre drumul acestuia în abruptul Caraimanului.
Mircea O. spus
“…dar nu nu sunt convins ca acest lucru ar reflecta catusi de putin realitatea si nu ar deforma-o mai mult.”
Zău că nu pricep cum să o deformeze.
Dacă ai să te uiţi la rîndurile unui Baticu ori ale celor ca el, există la subsol o bibiliografie unde autorul îţi spune de unde a luat afirmaţia, informaţia.
Dacă te uiţi la şmecheri, e multă poezie, abureală şi atît. Dar asta probabil că o ştii mai bine ca mine, căci ai răsfoit destule cărţi.
Mircea O. spus
““…dar nu nu sunt convins ca acest lucru ar reflecta catusi de putin realitatea si nu ar deforma-o mai mult.””
Ce se deformează cînd Haret se dă umblător prin Coştila la 1915, iar în realitate nu iese din birou, ci prelucrează după interesul său articolul lui Bogdan din 1910? Dimpotrivă, abia acum se scapă de deformare.
Mircea O. spus
“ma limitez la spicuirea partilor pozitive din trecutul asociatiilor turistice montane”
Nu e pozitivă, după opnia mea. E comodă. Şi dă bine la marea masă. Iar asta (ne) prinde bine.
Mircea Ordean spus
“… Îmi lasi impresia ca tu simti o deosebita placere in a relata si a readuce in atentia obstii momentele mai putin “inspirate” din viata celor care, hai sa zicem, si-au facut un nume printre iubitorii de munte.”
Nu am altă cale de a contacta, aşa că scriu tot aici.
E lucru rău că reperez, că-mi sar în ochi unele lucruri, inclusiv ale lui Bogdan, care minte cînd motivează neurcarea la Brîul Mare?
http://mirceaordean.blogspot.com/2011/10/munte-istore-articol-1910-ascensiunea.html